Poezie Prorocul.

Prorocul.

M.I.Lermontov.



De când Judecătorul Sfânt

Privirea de proroc mi-a dat-o

Văd ochi de oameni cum încânt

Şi răutatea şi păcatul.



Eu Dragostea am proclamat

Şi-a Adevărului lumine –

Apropiaţii mei, turbat,

Cu pietre aruncau în mine.



Pe cap cenuşă-atunci mi-am pus

Milog lăsai lumea vicleană

Şi iată că-n pustiu sunt dus

Având din cer, ca păsări, hrană.



Legea Celui Etern păstrând

Supusă mi-i orice jivină

Şi stele mă ascult sclipind

Vesel cu raze de lumină.



Când prin oraşul zgomotos

Mă furişez eu cu grăbire

Bătrâni cu zâmbet vanitos

Dau la copii povăţuire:



„Priviţi – exemplu vouă bun!

Trufaş – cu noi n-avu-mpăcare

Vrând să ne mintă ca nebun

Cuvânt că de la Domnul are!



Priviţi, copii, cum ei sfârşesc:

Ce-i de ursuz şi gol, şi galben,

Priviţi-l ce sărac şi slab e

Toţi cât îl mai dispreţuiesc!”