Poezie Enoh, Luat la Cer

Enoh, luat la Cer



A fost odată,... în vremurile din vechime

Un Patriarh, de-al lui Adam un strănepot,

Şi când nelegiurile se-ntindeau peste tot

Enoh, stătea retras, departe de mulţime.



În viaţa lui de tinereţe, se păstra curat

De influienţele lumeşti ce-l copleşeau,

Şi-ntotdeauna, când mulţime-l ispiteau

El rămânea statornic, trecând nealterat.



După şaizecişicinci de ani, de tinereţe

Ce şi-a petrecut-o-n temere şi ascultare,

I s-a născut primul copil. Iubirea mare,

A Tatălui, a început s-o vadă-n alte feţe.



A început să înţeleagă planul de salvare

În jertfele, ce se-aduceau pentru păcat,

Şi că mielu-njughiat, indica spre Fiul dat

De Tatăl ceresc, pentru-a omului iertare.



În această dragoste, plină de făgăduinţe

A umblat Enoh, pe calea cu Dumnezeu,

Şi, trei sute de ani, el i-a petrecut mereu

Cercetând cu zel, ale Domnului cerinţe.



Chiar de taine multe, erau încă-n mister

Pe calea credinţei, în dragostea de tată,

A mers învăţându-şi, turma-ncredinţată

Şi ca drept răsplată, el, a fost luat la cer.



Flavius Laurian Duverna

18 noiembrie 2011