Poezie Orbul Bartimeu (1)

Asa cum se-ntampla mereu

Pe o margine de drum,

Zacea orbul Bartimeu,

Insă-auzise ca acum

Va trece Isus si-ucenicii.





Stia ca El are putere,

Sa rupa orice legatura,

Sa dea ochilor vedere,

Sufletului sau caldura,

Izvorata din Lumina.





Bartimeu striga indata:

"Tu, Isus, Fiul lui David,

Te rog, indura-Te de mine!"

Dar ceilalti i-au spus sa taca,

Fiindca Isus la el nu vine.





Dar Bartimeu parca n-aude,

Impotrivirea din multime,

Si striga-n plans si laude

"Isus, îndura-te de mine!"

Si iata ca Isus raspunde:





"Ce vrei sa-ti fac?" Intreaba Domnul.

"Rabuni, da ochilor mei, lumina!"

Striga orbul insetat;

Si facand din pamant tina,

Bezna ochilor i-a luat.





Bartimeu pleca in pace,

Laudand pe Dumnezeu,

Pentru dragostea-I cea mare,

Ce-i aceasi tot mereu

Insa, far' de-asemanare.





Staruinta-n rugaciune,

Va aduce videcare,

Caci nu-i in lume niciun nume,

Pe acest pamant in care

Sa cunoastem mantuire,

Izbavire si iertare.



Amin