Poezie Redă-mi liniştea

Redă-mi liniştea



Redă-mi în suflet liniştea căci pier

Înfăşurat în gânduri sumbre,

Iar norii negrii care stau pe cer,

A soarelui lumină mi-o ascunde.



Mă ofilesc când liniştea mi-e scrum,

Şi de durere plânge sufletul în mine,

Cu lacrime stropesc cerescul drum

Pe care rugăciunea merge înspre Tine.



Îmi caut liniştea ce am pierdut

Dar nu e cu putinţă regăsirea;

Acum aştept în ciobul meu de lut

Să reînvie din nimic iubirea.



Mă regăsesc de-ngrijorări zdrobit

Cerşind din cer un strop de pace,

Tăcerea-i singurul răspuns primit

De dincolo de viaţă şi de moarte.



Căci nu-mi doresc alt bine-n astă lume

Decât s-arunc povara de suspin,

Să-mi pui pe umeri mângăieri divine,

În rănile adânci, să torni alin.



În întuneric vreau o licărire,

Speranţe noi când totu-i la pământ,

Aştept pe munte dimineţi senine,

Şi-nviorare-n sufletul meu frânt.



Redă-mi în viaţă liniştea dintâi,

Ca sufletul să-mi fie-n tihnă,

Şi străjuieşte-a-mele căi

Spre-un loc de veşnică odihnă.