Poezie Vedem că suntem orbi ?

Vedem că suntem orbi ?



Autor - Costel Hofer



Precum odinioară orbul Bartimeu

Când auzind că treci, striga spre Tine

Așa strig și eu astăzi, Domnul meu:

-Isuse, Fiul lui David, ai milă și de mine.



Ai milă, Doamne, și deschide-mi ochii

Ridică-mă, să nu rămân căzut

Să nu mă-nșel, privind la ce izbește

Și să nu văd, ce trebuie văzut.



Să pot privi mereu doar înspre Tine

Să văd minunile ce le-ai creat,

Să văd și-n jurul meu cumplita rătăcire

A celor care încă-s în păcat.



Și să le pot deschide și lor ochii

Cu-adevăratul și bogatul Tău Cuvânt

Să vadă toţi măreaţa izbăvire

Prin jertfa, Domnului Isus Cel Sfânt.



Căci prea ne e întunecată mintea

Şi nu vedem că suntem orbi şi goi

Şi alergăm încoace şi încolo

Prin lumea asta plină de noroi.



Ne mulţumim cu starea-n care suntem

Ne amăgim, că-i bine şi aşa

Nu căutăm mai mult la cele sfinte

Nu vrem, ca să cunoaştem voia Ta.



Avem păreri atât de-amăgitoare

Învăţături, predanii şi gânduri omeneşti

Respingem vehement Cuvântul vieţii

Şi nu-mplinim poruncile cereşti.



Trăim în lume parcă pentru-o zi

Şi nu vedem că viaţa asta scurtă

Se va sfârşi, şi vom pleca de-aici

Lăsând în urmă, tot ce-am strâns cu trudă.



Vedem, dar nu vedem ce este bine

Vedem, dar nu vedem ce trebuie făcut

Cunoaştem, dar nu împlinim întocmai,

Ceea ce ştim, nu facem, ce facem, nu-i plăcut.



Avem în noi acea orbire care,

Nu ne dă libertatea să vedem

Ce-i bun, ce-i sfânt, ce-i vrednic de crezare,

Care e rostul vieţii noastre, ce suntem ?



Ne amăgim că suntem pe o cale bună

Ne amăgim că-i sfântă, viaţa ce-o trăim

Dar nu vedem că totu-i o himeră

Mereu orbiţi, umblăm, dar bâjbâim.



Se împlineşte, Doamne, vorba-ţi sfântă

Ce-ai spus-o fariseilor de-atâtea ori

Că ai venit în lume pentru judecată,

Cei ce nu văd să vadă, şi cei ce văd, s-ajungă orbi.



O, câţi şi azi au mintea prea necredincioasă

Şi sunt pierduţi pe-al vieţii scurte drum

Nu văd lucind lumina Evangheliei frumoasă

Fiind orbiţi de dumnezeul veacului de-acum.



Câţi sunt bogaţi, câţi s-au îmbogăţit

Şi nu duc lipsă de nimic, vedem şi noi

Dar ei mereu orbiţi, nu văd, că nu au cum

Că-s ticăloşi, nenorociţi, săraci, şi orbi şi goi.



O, de-ar putea lua acum cu toţi aminte

Acei ce-au strâns averi fără de trudă

La ce ne spui prin sfintele-Ţi cuvinte,

"V-aţi strâns comori în zilele din urmă".



Toate vor putrezi, şi bogăţii şi haine

Şi vor fi roase toate, de molii şi rugină

De-aceea plângeţi, tânguiţi-vă şi cereţi milă

Din pricina nenorocirilor, care-au să vină.



Ne-ai spus comori să strângem, nu pe pământ

Unde o să le sape, şi-o să le fure hoţii

Ci s-adunăm comori în Cerul sfânt

Acolo unde într-o zi nădăjduim, să fim cu toţii.



Ce mare-i rătăcirea ce bântuie prin lume

Ce grea-i orbirea asta, în care cei mai mulţi

Nu îşi ridică ochii, cei plini de-ntunecime

Spre Cer, să vadă clar Lumina, să fie izbăviţi.



O, Doamne, bun Părinte, ai milă şi-ndurare

De noi, de toţi, ce ochi de carne doar, avem

Atinge-ţi mâna sfântă de ochii fiecărui

Şi unge-ni-i cu tină, şi fă-ne să vedem.



Iar umbletele noastre, de-acum, în toată vremea

Să nu mai fie-n noaptea, în negura cea grea

Ci fă-ne în Lumină, să mergem de acuma

Să fim lumini în lume, să facem voia Ta.



Amin.



Seini, 30 iunie 2011