Poezie Cain şi Abel (1)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 52
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/5322-cain-i-abel-1]Cain şi Abel (1)[/url]

Cain şi Abel



Şi-au fost odată, la-nceput de lume

Doi fraţi cuminţi, ai lui Adam copii,

La naştere, părinţii le-au dat nume

Să oglindească-n ele a lor renume,

În viaţă, să le-aducă multe bucurii.



Ei au crescut la sânul lor în ascultare

De-ai lor părinţi care aveau speranţa,

Că s-ar putea prin ei să vină salvarea

Şi să le-aducă din blestem eliberarea,

Şi gândul acesta, le întărea siguranţa.



Făgăduită, prin ,,Sămânţa” anunţată

De Dumnezeu la izgonirea din Eden,

Această eliberare, cu patos aşteptată

Vroiau s-o vadă, cum va fi dsfăşurată

Pe frontul luptei, în bătălia pe teren.



Vroiau să vadă, capul şarpelui zdrobit

Ce le-a produs prin amăgire izgonirea

Din raiul lor cel sfânt, căminul fericit,

Unde-n linişte şi pace viaţa şi-au trăit

Sub aureola sacră având neprihănirea.



Când copiii au devenit maturi la minte

Aşa cum învăţase de la tatăl lor Adam,

Au conchis că sunt datori în legăminte

S-aducă jertfe, la care Cerul ia aminte

Când în credinţă sunt aduse an de an.



S-a prezentat, astfel Cain cu jertfa lui!

El pregătise-o jertfă bună de mâncare,

Pe-altar a pus, din roadele pământului

Spunând c-a respectat voia Cuvântului,

Dar fără mielul gata, pentru sacrificare.



În schimb, Abel a aşezat pe-al lui altar

Un miel din turmă, pe care l-a înjughiat,

Era simbol al Mielului pascal, de la Calvar,

Care prin sânge anunţa un timp de har,

De pocăinţă, pentru salvarea din păcat.



Domnul,... din cer, a privit cu plăcere

Spre jertfa lui Abel, cu mielul pe altar,

Dar spre-a lui Cain, a arătat neplăcere

Fapt ce i-a adus, în inimă mare durere

Mâniindu-se pe Abel, cu al jertfei dar.



Şi Domnul, lui Cain, i s-a adresat zicând:

Dece te mânii, şi faţa, ţi s-a posomorât?

Dar Cain mâniat, mai tare neascultând,

Când erau la camp, amândoi mergând,

Contra lui Abel, s-a ridicat şi l-a omorât.



Flavius Laurian Duverna

18 noiembrie 2011





SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Cain şi Abel (1) | Salvatorul.ro
meniu prim
Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă! Trece-mi prin cuptorul de foc rărunchii și inima! ( Psalmii 16:2 )