Poezie Pe marea vieții (2)

Pe marea care e întărâtată

Purtat tu ești din val în val

Corabia-i aproape sfărâmată

Îndepărtându-te de mal.



Iar vântul care-ți stă-mpotrivă,

Vrea să te-afunde-n disperare,

Suflând a iadului otravă,

Să crezi că nu mai ai scăpare.



De ce te lași de vânt purtat?

De ce asculți a lui minciuni?

De ce îl crezi că ești uitat?

De ce nu stai în rugăciuni?



De ce te lași în voia sorții

Când ai decizii de luat?

De ce te iau fiorii morții

Când norul greu s-a ridicat?



De ce nu te încrezi în Domnul,

La cârmă tu ca să Îl pui?

De ce te bizuiești pe omul

Ce astăzi este,mâine nu-i?



E mare groapa disperării

Și-a stării-n care ai căzut?

De ce-ai dat loc descurajării

Și-n cine tu te-ai încrezut?



Privește colo sus e Solul

Ce-i la-ndemâna orișicui,

Căci ajutorul e la Domnul

Și pavăză-i tăria Lui!



El poate ca să certe vântul

Și marea să o liniștească!

Căci numai El îți știe gândul

Și pacea vrea să-ți dăruiască!



Ridică-te și stai pe Stâncă!

Citește,cântă,fi voios!

Te roagă,căci se poate încă

Izbândă să îți dea Hristos!



Încrede-te în Cel ce poate

Să-ți vină-oricând în ajutor!

El vindecă și iartă toate,

Dă mântuire tuturor!



El te iubește,te ascultă,

Dacă-ndrăznești să Îi vorbești!

Toată povara ta cea multă,

Ți-o poartă,dacă tu dorești!



Rămâi cu Domnul la Izvor,

Sub binecuvântări de har

Și Duhul Sfânt,Mângâietor,

Să-L ai în inimă ca dar!