Poezie Vestire (1)

Prietene, ţi-a spus vreun om, vreodată,

că e un Dumnezeu şi-o judecată?



De n-ai crezut solia cea de Sus-

cum pentru tine-a pătimit Isus-

tu vei răspunde-n clipa-nfricoşată.

Şi unde ai să fugi? În lumea toată

nu e un loc să te ascunzi de EL!

Acum te cheamă Domnul blând, ca Miel,

însă Acel ce-i azi Mântuitor

va fi atunci un "foc mistuitor"!



Cu cât mai mult spre tine se-ndreaptară

minuni şi semne şi-ocrotire rară,

cu-atât tu vei fi mai vinovat

în Faţa Celui fără de păcat.



Atuncea... se vor aduna popoare

în lung şi lat la Judecata mare

şi când se va striga numele tău,

când ai să vezi tu cât ai fost de rău,

că iadul ţi-este partea blestemată,

fără putinţă să mai scapi vreodată,

vei izbucni-ntr-un plâns sfâşietor.

dar Mielul blând va fi... Judecător!

Vei implora:

- "O, Doamne, dar ai milă !

Că Tu exişti, eu, Doamne n-am ştiut !

Eu am crezut că totul este... lut."





- "Ba ai ştiut ! Era un dor în tine

ce suspina adesea după Mine.

Mereu, mereu tu l-ai ţinut închis

şi dorul după mine l-ai ucis...

Eşti vinovat de a-ţi fi ucis credinţa,

de-a-ţi fi redus doar la pământ, fiinţa.

Acuma - nu-i aşa? - strigi: "Doamne, Tată !

Mi-ai fost prieten tinereţea toată !"

Să vină ai tăi idoli să te scape,

prietenii de chefuri şi de-agape,

prezicătorii-n care ai crezut,

mai marii cei cu care-ai petrecut.

Şi cine te credeai când Mă sfidai ?

Ai vrea acum să fii cu Mine-n Rai,

dar, fiu risipitor, nepriceput,

acuma ştii că eşti pe veci pierdut?"



O, ce-ai să simţi, sărmane muritor,

când auzi-vei Glasul tunător:

- "Luaţi-l ! Aruncaţi-l în abis !"

Şi-n chinul cel de veci vei fi închis.



Acuma... eşti aici şi-asculţi vestirea.

Ce simplu ţi se oferă mântuirea !

Nu-n foc cutremurător, trăsnet ori război,

ci-n pace, Dumnezeu venind spre noi,

te-mbie să iei Pâinea, Apa Vie,

să ai de-acum a Slavei garanţie,

să-L recunoşti drept Dumnezeu acum

şi să apuci pe-al mântuirii drum.



Această clipă-i cât o veşnicie:

Mântuitorul încă te îmbie

să laşi acuma viaţa de păcat

şi pentru veci de veci să fii salvat.



Dar dacă te-mpietreşti şi dac-amâi

şi dacă tot cel care-ai fost rămâi,

în Ziua Judecăţii de pe urmă,

să ştii că orice şansă ţi se curmă,

căci n-o să aibă nimeni un cuvânt

de apărare-n faţa celui Sfânt.

Zadarnic ai să strigi cu faţa plânsă,

când ai respins cereasca mână-ntinsă.



Dar... dacă prinzi în clipa cea de faţă

eterna şansă de-a intra în Viaţă,

în Ziua de Apoi, la judecată,

vei sta în Faţa Lui:

tu - fiu...

El - Tată...