Poezie Clevetirea

Clevetirea





Astăzi despre clevetire

Aș dori ca să vorbim.

Să luăm învățătura

Și să nu păcătuim.



Foarte mulți nu ne dăm seama

Ce ușor noi ne mințim

Când într-un fel sau altul

Despre frați ades vorbim.



Domnul, El ne poruncește

Prin sfânt Cuvântul Său,

Și ne-nvață lucru-acesta:

”Să nu vă vorbiți de rău!”



Vreau să spun o scumpe frate

Că atuncea când nu taci,

Și vrobești despre alt frate

Tu din două, una faci:



Îl iubești, vorbești de bine.

Îl urăști, vorbești de rău.

Și așa se dovedește

Ce porți în sufletul tău.



Și acum să ne-nțelegem

Foarte bine dragul meu.

Când vorbești tu despre tine,

Cum de nu vorbești de rău?



Să spui despre tine însuți

Începând a te înjosii:

”Am scăderile cutare

Și nu-s cum ar trebuii.”



Dar cuvântul Legii spune,

Că pe aproapele tău,

La fel ca pe tine însuți

Să-l iubești fratele meu.



Dar cum îl iubești atuncea

Când de rău tu îl vorbești.

Și cu vorbe jignitoare

Numele i-l ponegrești.



Dacă ai iubii pe altul

Așa cum te iubești pe tine,

Aș fi sigur că atuncea

L-ai vorbii numai de bine.



Dragostea Lui Dumnezeu,

Când aceasta e deplină,

Ea acoperă în totul

Orice faptă și-orice vină.



Dacă omul nu i-a seama

Gura lui cum și-o deschide,

Ușor poate pe un frate

Să-l rănească sau ucide.



Căci o limbă ce aduce

Vorbe rele-njositoare

E ca praștia sau ca arcul

Cu săgeți otrăvitoare.



Ce e-n stânga și în dreapta,

Taie tot neîncetat.

Băgând deseori la alții

Sufletele în păcat.



Căci nu orice suflet are

Acea îndelunga răbdare

Ca să poată să suporte

Orice vorbă jignitoare.



Cel ce râde defaimează!

Omul cel clevetitor,

E asemeni cu neghina

Răsărită în ogor.



Dar cuvântul sfânt ne spune,

Despre limbă când vorbește

Vaai, a limbii neînfrânare,

Ce amar ne osândește.



Și în continuare spune

Despre omul chibzuit,

Ce-n vorbire nu greșește

A ajuns desăvârșit!



Iată dar ce lucru mare,

Frați surori din adunare,

Iată că desăvârșirea

Stă-n a limbii înfrânare.



Dacă știm aceste lucruri,

Haideți frați sa ne ferim,

Și nicicând cu limba noastră

Noi de rău sa nu vorbim.



Haideți să vorbim de bine

Căci cuvântul bun și dulce

Chiar și inimilor slabe

Mângăiere le aduce.



Nu e tot așa cuvântul

Care-I rău și jignitor.

E amar ca și pelinul,

Aspru și dezgustător.



Dacă vezi pe cineva

Făcând un lucru necuviincios,

Mustră-l dacă poți în față,

Nu-l vorbii de rău in dos.



La nimic nu-ți folosește

Să-l vorbești de rau in dos;

Însă-n față, cu blândețe

Dacă-l mustrii ai folos.



Frate, de nu poți în față

Altuia să îi vorbești,

Nici în lipsa lui n-o fă

Căci atunci il clevetești.



A clevetii înseamnă:

Să disprețui, să-njosești,

Și la un frate de-al tău

Numele-I să-l ponegrești.



Ba mai râzi de el atuncea

Când tu îl vorbești de rău,

Dar te-ntorci cu o grămadă

De păcate-n sacul tău.



Haideți dar acum cu toții

Să ne-ntoarcem cu căință

La ISUS, la jertfa Sa

Ca să creștem în credință.



Căci numai în plinătatea

Dragostei Lui Dumnezeu,

Vom putea-nvinge păcatul

Răstignind al nostrum EU.



AMIN