Poezie Vasul de lut (1)

Vasul de lut



Vasul de lut

Pe care l-am primit nou şi frumos,

Este făcut din cea mai aleasă ţărână.

Aseară l-am petrecut pentru prima oară la fântână.

Am scos din adânc apă cristală

Mai de preţ decât a lumii comoară,

Să văd dacă ţine, dacă păstrează

În el nealterată, sfinţita apă,

Cu care vasul a fost umplut.



Vasul de lut

Îl duc cu grijă în fiecare zi la izvor,

Cu speranţa că va fi de folos vre-unui rătăcit călător.

Poate sărman, obosit şi-nsetat

De călătorie, de-atâta drum şi umblat;

Poate călător fără ţel, disperat,

Trecător prin deşert, sau de valuri purtat;

Să guste din vasul de lut spre-ntărire

Apa cerească, coborâtă de sus, din mărire.



Vasul de lut

Pe care-l duceam atât de des la izvor

Sau poate la fântână, s-a spart.

Era umplut totdeauna cu apa izvorâtă din cer, din înalt.

Fusese atât de des umplut şi golit

Fusese iubit de-nsetaţi, iar de alţii hulit;

Dar acum vasul de lut care-i spart

Ce-şi aşteaptă sfârşitul în margini de şanţ,

Mai udă prin rana-i deschisă, doar pământu-nsetat.



Vasul de lut

Îmbătrânit de-atâta vreme

Până la urmă s-a sfărâmat.

Creatorul îl aruncase 'napoi din ţărâna din care fusese luat.

Pământul braţele sale larg şi-a deschis

Să-l primească cum se cuvine, într-al său paradis.

Iar în locul vasului de lut, la fântână,

Obosit de vreme, încercat de furtună,

N-a mai rămas decât un pumn de ţărână.



Vasul meu de lut

În care comoară nepreţuită port,

Într-o zi se va sfărâma şi el.

Atunci, în 'cea zi de sărbătoare,

Blestemata ţărână binevoitoare,

Va da odihnă cioburilor mele

Ostenite de-atâta lucru, de-atâta vreme,

Învechite de-atâta chin şi-ncercare,

De-atâtea dureri şi de preamultă uitare.