Poezie Eram înfrânt...

Eram înfrânt, priveam în jos pierdut,

Lacrimi curgeau amare pe obraz,

Îmi aminteam tot clipe ce-au durut…

În jurul meu vedeam numai necaz.



Vedeam că-s singur şi puteri n-aveam,

Speranţa mea stătea-ntr-un colţ uitată,

Şi-atunci m-am întrebat ce rost mai am

În lumea asta crudă şi stricată?



Erau acele zile de-ncercări şi greu,

Când norii negri îmi umbreau credinţa…

Şi tot umblând şi rărăcind mereu,

Am întâlnit pe Domnu-n drumul meu,

Şi-al Său surâs mi-a –nseninat fiinţa.



Privirea-I bland-atunci m-a pironit,

Credeam că mă va osândi îndat’…

Şi crud va pedepsi al meu păcat..

Dar El cu pace-n braţe m-a primit.



M-a ridicat de jos Stăpânul vieţii

Ş-apoi mi-a pus piciorul pe-a Sa cale

Înlaturat-a ceaţa dimineţii,

Şi mi-a şoptit că-n jertfa-I am iertare…



Priveam năuc, şi nu-mi venea să cred…

Că Domnul e acela ce-mi vorbeşte.

Când mi-a şoptit ca sincer mă iubeşte,

Plângând m-a strâns şi iar m-a strâns la piept.



Şi-am ştiut atunci că nici măcar mormântul

Nu va putea de El să mă despartă,

Căci am ales de-atunci calea cea dreaptă

Şi-n gândul meu mereu eu Îi port gândul.



Şi ştiu şi-acum că-I viu şi lucrător,

Că-L simt şi tot mereu mă cercetează,

Din înălţime ochiu-I mă veghează

De-aceea vreau să-I fiu ascultător.



Când un cuvânt rosteşte-al meu stăpân,

Valul se-ascunde, marea tace mută,

Cu-acest Isus doresc eu să rămân

Să-L am alături în a vieţii luptă.



Amin (Octombrie 2011)