Poezie O șansă vreau

O șansă vreau



Frumoasă dimineață

Răcorește a mea față,

Adierea în trezire,

Respiră nemurire.

Rugă sfioasă

Trimisă prin ceață,

Pe-a altarului glastră.

Natură minunată

A tale unde,

În inimă pacea pune.

Iubesc bobul de rouă,

în inimă-mi plouă

soare când răsare,

cioburi de mărgăritare

încă somnoroase

pe petalele de flori

răcorite-n zori.

Se despică orizontul,

Încet urcă Mărețull

limpezind zarea de cețuri;

Simt razele violete

ce-au rămas răzlețe

ziua mi-o încălzește.

Drum de strișe auriu

topind bobul de gheață zglobiu

ce se ascunde în unghere

în clipa de durere.

Amurgul ușor coboară,

Lăsând unda de seară,

Din ceruri pacea coboară.

Întuneric plin de răcoare,

Sufletul stă în visare;

Iubesc acest mister...

Ascuns în dunele de cer,

Cu gândul dau stelele-n părți

Sufletul caută ale vieții porți,

Ochii își scaldă privirea

Căutând în pata albastră, Nemurirea:

- Doamne, după albii nori plăpânzi,

De al meu plan, Tu râzi;

Bate-mi în ușa sufletului trist

azi, mâine, în fiecare zi.

Ridică-mă Isus !

Când ațipirea pleoapa-mi apleacă,

Trezește-mă Isus !

Urcă-mă pe stânca înaltă;

În vremea de încercare

Și-n zilele de jale,

Dă-mi biruință binecuvântare.

Urc dincolo de nor, de gânduri,

Las visele în urmă și ale vieții timpuri,

Cad, mă ridic iară,

Cu mine ești de fiecare dată.

Dorința mi-o cunoști;

Din rugăciunile din zori,

O șansă Te rog Să-mi dai,

Cununa vieții

Și viața veșnică în rai.