Poezie La o margine de drum

La o margine de drum

Zacea un om slab

Cu trupu-i tremurind

Era foarte bolnav





Cu ochii lui deschisi

Privea cerul senin

Iar paru-i ravasit

Era deja carunt.



Si astepta acum

Cu fata lui crispata

In geamat suspinind

Sa ia sfirsit odata.



Dorea ca in tacere

Sa moara linistit

Sa scape de durere

Ca n-a fost fericit.



De mic copil intr-una

A suferit din greu

Ca haina, avea minciuna

Si singur tot mereu



Dar, parca o licarire

In mintea lui era;

Sa fie o amagire?

Sau? Chiar, sa fie asa!



Caci o voce nevazuta

Ce-o auzea mereu

Ii aducea aminte

De Bunul Dumnezeu!



Iar mama lui, pe care

El o iubise mult

Inainte de plecare

L-a strins la piept plingind



Cu vocea ei duioasa

II povestea mereu

Ca dincolo de toate

Exista un DUmnezeu



Ea-n fiecare seara

Il legana frumos

Citind din Cartea Sfinta

Despre Isus Hristos



Erau vremuri frumoase

Cind el era copil

Pinan-ntr-o zi ploioasa

Si-atunci a luat sfirsit



N-a inteles, atuncea

De ce? A trebuit,

Ca mama lui sa plece

Lasindu-l parasit.



Si-a cautat intr-una

Pribeag in lumea-ntreaga

Dar n-a gasit nici una

Ca mama lui ce a draga



Doar ea-i vorbise-n soapta

Inainte de a muri

In Domnul sa se-ncreada

S-ajunga-n vesnicii.



N-a ascultat de mama

Si nu l-a cautat

Pe-Acel ce poate o rana

S-o vindece indat´.



Acum fara putere

In el totul s-a stins

Caci vesnica durere

De el nu s-a desprins.



Si cum privea-nspre cer

Deodata a vazut

Ceva ca un mister

Ceva a aparut.



Dar nu era nici mama

Nici vocea din ascuns

Ci o fiinta minunata

Ce stralucea nespus.



S-a aplecat spre el

Si ia vorbit duios:

-Eu sint, Emanuel!

-Eu sint, Isus Hristos!



Si-atunci durerea-i toata

Pe loc a disparut

Pe bratul Lui de Tata

Isus L-a sprijinait.



Iar vocea nevazuta

Ce-o auzea mereu

Ia dat putere sfinta

Sa creada-n Dumnezeu.



Pe-o margine de drum

Acum mergea voios

Intr-una, el cintind

Eu sint, a Lui Hristos!!!!