Poezie Văzutu-mi-am a mele drumuri

Văzutu-mi-am a mele drumuri

Cum tot mai mult se îndepărtau

De stația finală „Ceruri”

Și tot mai mult se-apropiau

Prin circumstanțe zise „iaduri”

De halte mici care ardeau...

O, mă îmbulzeau atâtea gânduri

În minte, în suflet...Și dureau!

Speranțe slabe, printre rânduri

De disperare, se nășteau

Dar stâncoasele-mi pământuri

Speranțe bune, nu hrăneau!

Pe ici-colea, bătuți de vânturi

Doar spinii mai creșteau...

Iar unii-mi tot vorbeau de râuri

De apă vie ce curgeau...

Da! Ce curgeau încă, din ceruri,

Dar lutul meu nu-l adăpau

Căci era prea cuprins de geruri

Și toate „apele” înghețau

Lovite drastic de „de ce-uri!”

Stăpânu-a spus atunci: „Îți dau

Un Soare din Înalturi

Să te încălzească, și-apoi vreau

Să seamăn grâu pe-a tale piscuri.”

În timp ce holdele creșteau

Cu spice mari lăsate-n lături

Ce-n Mândrul Soare se scăldau,

Prin munți cumplitele-mi omături

În ape dulci se preschimbau...

Simțeam viața, în noi țesuturi,

În timp ce vechile-mi piereau.

Și-acuma văd că merg alături

Cu cei ce Cerul țintă-L au.



Zaragoza 30/09/2012

de Ioan Hapca (Ionică)