Poezie Smerit prin iubire

De pe un munte inalt priveam spre Tine,

Crezand ca pot si singur sa ma inalt.

Atata ura si dispret zacea in mine

Credeam ca pot sa car al vietii mele lant.





Desi chiar vantul imi soptea despre Tine,

N-am vrut sa cred ca Tu ma poti salva.

Am tot fugit crezand numai in mine,

Am alergat in lume,renuntand la slava Ta.





Nepasare da,iubire nu,asta am fost candva.

In ura si dezamagire,ganduri rele si straine,

Am trait neincetat intr-un loc pe undeva,

Fara lacrimi si durere,astfel ma vedeam pe mine.





Pana'n ziua cand soarele mi-a luminat calea,

Si-am inteles rostul meu pe-acest pamant,

Abia atunci am simtit ca trecusem valea,

Atunci mi-a patruns in inima Sfantul Tau Cuvant.





Si Lumina o vad acum,ce bucurie si iubire...

Atunci cand Mi-ai soptit cu glasul Tau divin,

"Eu sunt Isus,te chem plangand de fericire,

Copilul Meu,sufletul de dragoste mereu ti-a fost plin."





O iubire atat de mare,nicaieri nu am gasit,

Nu mai vreau ce este-n lume,nu-mi doresc singur sa fiu

Caci Tu ma iubesti cum nimeni nu m-a iubit,

Domnul Meu, am sa lupt sa raman al Tau fiu.