Poezie Când ţelul tău e-nnoroit

Când ţelul tău e-nnoroit

De propria trăire

Când gândul tău e răvăşit

În pofte şi în fire,



Când duhul tău nu e deschis

Spre Dumnezeu, doar El,

Când mersul tău e compromis

Şi nu păşiţi la fel,



Când între voi este un zid

Al necredinţei tale,

Când sentimentele-ţi se-nchid

Uitând de ale Sale,



Când roadele se sting în tine

Aşa, puţine, cum aveai,

Când faci greşeli fără ruşine

Ştiind că nu te-ndrepţi spre Rai,



Când te-ai pierdut singur prin lume

Gustând plăcerile murdare,

Când crezi minciuna tot ce-ţi spune,

Nu te întrebi: destul e oare?

.........................................

Ajunge! Strigă ars de jar

Acel ce L-ai batjocorit,

Ajunge-acum atât amar!

Şi pentru tine am murit!



Nu te-ngrozi, iertare-ţi las

Şi nici pedeapsă nu-ţi voi da;

Te rog cu lacrime în glas:

Deschide-acum inima ta!



De-ai ştii ce planuri fără margini

Ţi-am pregătit, n-ai ezita,

Şi cât de multe-s albe pagini

Ce-aşteaptă semnătura ta!



Deschide, tot ce am e-al tău;

Dragostea Mea întregă-i ţie,

Nicicând n-ai să păţeşti vreun rău

Iar darul Meu e Veşnicie!



Aştept acum să Mă primeşti

Ca drumul să ţi-l construiesc;

O, te iubesc aşa de mult!

Te cheamă Tatăl tău Ceresc..



05 februarie 2009