Poezie Arca vieţii

Mi-am coborât privirea... Căzut în contemplare,

Înfiorat de gânduri, de farmec şi splendoare,

M-am contopit cu huma şi zecile de gâze,

Ce mişunau haotic într-un morman de frunze

Şi copleşit de toate, simţeam a Ta grandoare.



Mirosul reavăn, umed, de glie-abia săpată,

Îmi aminteşte iarăşi de plugul de-altă dată,

De lucrul lui temeinic în primăveri arzânde,

De spic, de rodul toamnei, de ţarini fumegânde

Şi-n toate astea Doamne, văd slava Ta de Tată!



M-am apropiat de unda ce clipocea în matcă,

În susuru-i de apă mă transpuneam, de parcă

Aşa-şi fi fost de veacuri, călătorind prin lume,

Un picur din izvoare, o mare fără nume,

Occean în care zilnic se scufunda o barcă.



Mi-am ridicat privirea, spre înălţimi albastre,

Am inspirat zenitul şi cerul plin de astre,

Cu fiecare suflu simţeam tot mai aproape,

Frunze, spice şi codrii, ţarini şi-ntinse ape

Şi focul ce mocneşte în inimile noastre.



În legănări de valuri, secunde, ani, decenii,

Pluteşte arca vieţii, trecând peste milenii,

În vuiet de furtună, sau blândă adiere,

Ea poate fi sfârşitul sau sfântă mângâiere,

Alege-ţi destinaţia, căci repede trec anii.



Mi-am coborât privirea, căzut în contemplare,

Înfiorat de gânduri, de farmec şi splendoare,

Mi-am dezbrăcat fiinţa de tot ce-i aparţine,

De eul nestatornic, de umbre şi suspine,

Isuse, Domn al vieţii şi Te-am ales pe Tine!



04/10/2012, Barcelona