Poezie Si tot mergand prin lume

Si tot mergand prin lume, prin lumea asta mare

Am mers candva pe-o cale, ce multe-mi oferea,

Si bani, si-avere multa, prieteni si ce era sub soare,

Dar eu vroiam mai multe, nimic nu-mi ajungea.



Cu cat aveam mai multe, cu cat doream mai mult

Cu atat simteam nevoia sa am si sa mai strang

Am vrut sa strang in graba din ce in ce mai mult

Fara sa imi dau seama, ca pierd si ce-am avut.



Eram pe placul lumii, celor din jurul meu

Celor ce-mi vroiau raul, celor ce sunt pierduti

Si-am simtit atunci un fior, ceva pe placul meu

Simtit-am ca sunt liber, la fel cum ii vedeam pe toti.



Dar tot mergand pe cale, strangand in viata mea

Vedeam in spate-o urma,vedeam cum se pierdea

Ce-o viata-ntreaga strans-am, cu grele suferinti

Cu multa truda, jale, dar numai biruinti.



Asa credeam atuncia, ca toate-s biruinti

Ca toate imi sunt date, sa fie pentru mine,

Dar mana mea cea mica, nu putea cuprinde

Nimic din ce-adunasem, nimic ce-aveam in minte.



Nici ganduri, planuri, promisiuni, macar o rugaciune

Dar ma vedeam prea sus s-o spun, prea mare poate,

Doream pe toate sa le am, doream cu lacomie

Cand m-am uitat in "sac" acum, le-am pierdut pe toate.



Simteam cum viata n-are rost, credeam ca s-a sfarsit atunci,

Dar am simtit din nou un fior, nu stiam ce e, dar il simteam

Am vrut sa merg 'napoi pe drum, s-o iau de la inceput

Sa strang la loc ce am avut, dar ce acuma le-am pierdut.



Atunci, o voce mi-a spotit, o auzeam asa de tare

M-am uitat in jos...nimic, in partile-amandoua,

In spate-n fata, iar nimic, eram speriat prea tare,

Dar Tu mi-ai spus cu-o voce calda ca trebuie sa ma uit in sus.



Mi-era teama sa o fac, dar incet, cu ochii-n lacrimi

M-am ridicat de jos, de pe pamant, intrebandu-ma, de ce?

Vroiam sa stiu de ce, de ce-i asa? De ce nu am cand eu am strans?

De ce-am pierdut tot ce-am avut, cand eram cel fericit?



M-am intristat in duhul meu, chiar daca nu stiam cine esti

Nici macar nu Te-am privit, nici n-aveam de gand s-o fac

Nu-ntelegeam ce am facut, dar nu stiam ca ma iubesti

Mai bine, ma gandeam, ar fi sa plec, sa uit, dar nu stiu cum...am stat,



Mi-ai spus atuncia multe, ca ma iubesti, ca vrei s-ajung la Tine

Cum Fiul Tau l-ai dat sa moara, pt unul ca si mine

Cu ochii-n lacrimi am tacut, eram fara cuvinte

Mi-ai dat raspuns de ce-am pierdut, ca sa Te-ntalnesc pe Tine...



Nu puteam rosti nimic plangeam in hohote,

M-ai luat in brate si mi-ai mai spus, ca nimenea nu poate

Sa ma iubeasca la fel ca Tine, nimenea din lume

Sa ma pazeasca de cel rau, si lumea-nselatoare.



Am auzit din nou ceva, ceva ce m-a-ntristat

Mi-ai spus ca pe dealul Suferintei, pe Golgota-n pustie

Sa moara pentru mine, pentru al meu pacat

L-ai dat candva pe Fiul Tau sa moara pe care L-ai iubit,



Si-am inteles, DE CE, nu mai aveam nici lacrimi,

Insa, gandindu-ma la ce-am avut candva, la ce-am facut,

Imi venea din nou sa plang, cu-atata dor Ti-am multumit

Ca Te-ai oprit atunci la mine, ca mi-ai luat tot ce am avut



Si cand aproape era sa cad, in groapa adanca a pierzarii,

Tu o, Doamne-ai aparut in calea mea ca un strain

Dar care-acum imi esti un scut, m-ai luat pe bratele iertarii

Si mi-ai aratat un drum, o cale si un cer senin.