Poezie Orbul Bartimeu (2)

Într-o zi, prin Ierihon,

Trecea Fiul de-mpărat,

Trecea Mielul Salvator

De mulţime-nconjurat.



Glasuri multe se-nălţau

Proslăvind Numele Lui...

Numai orbul Bartimeu

Sta în praful drumului.



Şi de-acolo parcă-aude

Glasuri multe, fremătând...

Simte-o dulce adiere

Ce se-apropie, vibrând...



O putere îl împinge

Şi-l ridică de pe jos

Când aude prin mulţime

Numele "Isus Cristos"



"Ai milă de mine, Doamne!

Priveşte spre robul Tău!

Doar în Tine am nădejdea

Veşnic Fiu de Dumnezeu!"



Mulţimea strigă fără milă

Şi îl împinge cu dispreţ:

"Rămâi acolo în ţărână!

Eşti doar un orb şi nu ai preţ!"



Dar Bartimeu, mai cu putere

Se ridica şi iar striga:

"O,Doamne...Tu, Lumină Vie

Atinge-mă, să pot vedea!"



Şi prin atâtea mii de voci

Isus aude a lui glas...

Şi se opreşte cu iubire

Şi face către orb un pas...



"O, Bartimeu te-am auzit

Şi-adânc Eu ţi-am simţit durerea...

Ce vrei să-ţi fac acum...aici?"

"O, Domnul meu vreau doar...vederea!



Să pot privi lumina, Doamne,

Şi chipul să Ţi-L pot vedea,

O floare, cerul şi pământul...

Aceasta e durerea mea!"



Isus priveşte plin de milă

La chipul trist şi chinuit...

"De astăzi vei primi vederea!

Credinţa ta te-a mântuit!"





Ce mulţi sunt astăzi orbi în lume

Şi nu văd calea către cer,

Nu înţeleg Iubirea Sfântă

Şi fără Ea în noapte pier!



Mai treci o dată printre noi

Să Te vedem Isus Iubit...

Să Te-auzim din nou spunând:

"Credinţa ta te-a mântuit!"



Vulcan-03-10-2012

Mary