Poezie Străjerul (2)

“Străjerule,mai este mult din noapte?”(Isaia,21:11)



Parcă-ntunericul nu mai e greu,

Rărit de umbre şi pătat de şoapte

Şi,tresărind,întreabă duhul meu:

Străjerule,mai este mult din noapte?



Mi-a fost povară vălul ei cernit,

Purtată greu pe umerii răbdării,

Şi-aş fi căzut dacă n-aş fi tivit

Cu vii speranţe tot cuprinsul zării.



Ca să cuprindă zarea năzuind

Spre ea se-ndreaptă inima şi gândul

Să soarbă cu nesaţ zorii mijind

Şi albul dimineţii-mbrăţişându-l.



Dar negurile încă izvorăsc

Din bezna care zace prin unghere

Şi mă apasă,şi mă răscolesc;

Mai este mult până în zori,străjere?



Îmi înnoiesc speranţa din Cuvânt

Şi mă zidesc sorbind eternitate

Ştiind că sunt mai mult decât pământ

Şi sufletu-mi transcende-această noapte.



E ceasul nopţii când se-aud cocoşi

Venind cu zori,cucurigând lumina,

Când cad răpuşi ai beznelor coloşi,

Istoria trăgând pe ei cortina.



Privesc străjerul iar,şi iar,şi iar

Şi-l ţintuiesc cu semne de-ntrebare

Care ţâşnesc cu scânteieri de-amnar

Din cutele hlamidei de răbdare.



Dar ştiu că voi vedea zorii arzând

Sub astrul ce-şi rostogoleşte roata

Şi de pe zid străjerul trâmbiţând:

E dimineaţa sfântă,Maranata!



Amin

Vulcan,07 nov.2011