Poezie Despre minuni...

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 42
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/5554-despre-minuni]Despre minuni...[/url]

Despre minuni...



Despre minuni, ce sunt trăite,

Orice s-ar zice-n lumea toată,

Nu pot să tac, ci vreau vestite

Pe tot pământul, făcând roată,

Spre slava Celui ce mi-e Tată!



Le vreau vestite, şi cântate

Prin vorbe-alese-n proslăviri,

Şi-n ceasuri sfinte consacrate

Celei mai dragi scumpe Iubiri,

Să-mi mângâi sufletu-n trăiri!



Despre minuni ce prin puterea

Lui Dumnezeu le-am savurat,

Nu-mi pot permite ca tăcerea

Să-mi sune-n minte c-am uitat,

Felul cum Domnul m-a salvat!



De sus din cerul Lui preasfânt

El viaţa zilnic, mi-o veghează,

Şi tot ce fac pe-acest pământ

Prin îngeri sfinţi mă privegheză

Să vadă de mintea-mi e trează.



Dac-azi trăiesc este-o minune

Ce-n al Său har, a prevăzut-o

Salvându-mă din grea genune;

Din a Lui sfântă Înţelepciune

Mi-a dat în har, şi am primit-o!



Şi de-am în suflet mulţumire

Aflându-mă-n calea credinţei,

E pentru c-azi cred în fericire

Că e-o minune, a făgăduinţei,

Spre-a urca culmea biruinţei!



Flavius Laurian Duverna

07 noiembrie 2011



SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Despre minuni... | Salvatorul.ro
meniu prim
El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.