Poezie Moartea magului

Cu ochi-nchiși după zăbrele-n

Păienjeniș de zbârcituri

Sta magu-mpovărat de grele

Ascultător propriei guri.



Tăcere-n jur, în piept tăcere -

O dramă fără nici un rol,

Iar teatrul însuşi, neplăcere

Tot geme-n propriul ocol.



Timpul aleargă în cadență

Cu plânset, cântec și scandări -

Risipa-i rece în esență,

În coborâri și în urcări.



Magul desprins de gălăgie,

Retras din timpul plumburiu

Privea la forfoteala vie

Cu scutul pieptului pustiu.



Ce să mai cați? Pustietate

E și-n afară, și în sân...

Două pustii în unitate

Va fi o sărăcie-n chin.



Acel mag eu eram. Trufia

Cadavrului de-a fi ceva

Mă îmbăla cu melodia

Că secul eu sunt cineva.



Cu teatrul fără personaje

Fugeam de lumea cu actori...

Ce nu ați spune dară magii-s

Un neam ciudat de trecători!..



Însă o steauă răsărise

Și mă chema din golul meu.

Eu prin pustia mea pornisem

Târându-mă spre Dumnezeu.



Cu-o șerupire însetată

Trecui pustiul meu întreg

Și într-o noapte disperată

Mi-am încheiat înregul cerc.



Iar Dumnezeu mă cheamă-n Viață!..

Nu am mai stat ca-n alte dăți:

Păienjenișul de pe față

Îl azvârlii decis în părți.



M-am cotilit tot în lumină

Lăsând în urmă doar ecou

Din moartea plânsului de tină

În Viața nașterii din nou.



Adio, magule, bătrâne,

C-obrazul tău păienjenit

Tu nu mai treci ziua de mâine,

Iar eu mă duc în infinit.



Jelesc această despărțire,

Ci-ți mulțumesc că m-ai adus

Până la plinul de Iubire,

Până la ieslea lui Isus.



Rămâi dar, magule, cu bine

Mi te-amintesc cum n-ai fi fost

Compătimindu-te pe tine

Cu viața ta fără de rost.



Și pentru chinul tău de gheață,

Și pentru moartea-ți mulțumesc...

Durerea ta m-a dus spre Viață

În care astăzi eu trăiesc.