Poezie Pocainta (8)

Caut să trăiesc cu Tine-n fiecare zi,

Că nu ştiu,Doamne,clipa în care voi muri,

În fiecare zi mă gândesc tot mai mult

Cum să trăiesc în viaţă,şi cum să Te ascult.



Căci va veni odată clipa când voi pleca

De pe pământu-acesta-n Ţara mea

Şi vreau să mă primeşti cu braţele deschise,

Să mă pot bucura de darurile promise.



Cu fiecare zi ce trece-n viaţa mea

M-apropii tot mai mult de-mpărăţia Ta,

Simt cum ţesătorul îmi taie firul meu

Şi,în curând,voi fi cu Dumnezeu.



Te rog,o,Tatăl meu,să-mi dai iertare

C-am stat adesea fără de lucrare,

Te rog să mă ierţi c-adesea am privit

Spre lucrul ce nu-mi era îngăduit ;



Nu am vegheat destul pe-a mea cărare

Şi-adesea am căzut în deprimare,

Privesc mai mult la ce nu am primit

Şi nu m-am bucurat de ce mi-ai dăruit;



Am avut timp destul ca să lucrez,

Dar am stat mai mult să dormitez,

Îmi doream atâtea lucruri fără rost,

În loc să stau în rugăciune şi în post;



Spre bârfe urechea ades’ mi-am aplecat,

Deşi nu le-am iubit totuşi le-am ascultat,

Mă tem mai mult de oameni şi de a lor putere

Decât de Tine Doamne,îŢi spun azi cu durere,



Mă uit mai mult în jos ,în colbul de pământ

Şi nu privesc destul la Dumnezeul sfânt,

Adesea am căutat plăcerea mea în viaţă

Şi nu am ascultat de a Ta povaţă:



Că,dacă în viaţă eu am de mâncat

Şi,dacă o haină am de îmbrăcat,

Îmi este de-ajuns ,că bogăţia duce

Pe altă cărare,şi nu către cruce;



N-am citit destul din Cartea Ta,

Nu mi-am făcut timp pentru-a medita

La jertfa măreaţă adusă pe Calvar

Şi la mântuirea primită în dar;



Nu mi-am petrecut timpu-n rugăciune

Şi nu am făcut multe fapte bune,

Călăuză bună nu am fost mereu,

N-am călăuzit oameni la Dumnezeu;



Am cârtit adesea când am fost la greu,

De orice problemă murmuram mereu,

N-am avut răbdare s-aştept în tăcere

Pe Domnul să vină să-mi ia a mea durere;



Mândria în viaţă ades’ a stăpânit

Peste a mea trăire şi m-a biruit,

Vinovată sunt de un păcat mare

Şi făr’ de ajutor nu mai am scăpare;



Or mai fi păcate,nu vreau să greşesc,

De care acum nu îmi amintesc,

De –asemenea Doamne eu azi recunosc

Că mai am păcate ce nu le cunosc.



Doamne,cum să plec cu-atâtea păcate?

Cine mă va izbăvi de-acest trup de moarte?

Nu vreau focul veşnic să mă chinuie mereu,

Vreau să fiu în rai cu Dumnezeu.



Slavă lui Isus că m-a izbăvit

Din trupul de moarte şi m-a curăţit,

Cu-atâtea păcate n-aş putea vreodată

Să văd cu bucurie pe-al meu Tată;



Că,mi-ar spune-atunci când m-ar vedea:

“Pleacă de la mine,slugă rea,

Că n-ai fost aşa cum ţi-am poruncit

Şi,în tine,mulţi s-au poticnit”.



Am crezut că sunt desăvârşită,

Dar,prin cercetare,văd că sunt greşită,

Singurul ce poate a fi înălţat

E doar Isus Hristos,cel crucificat;



Scumpul Isus,Mântuitorul meu,

M-a împăcat pe veci cu Dumnezeu,

A şters zapisul ce mă ţinea legată

Şi mi-a dat o viaţă binecuvântată.



De aceea,Doamne,Dumnezeul meu,

Eu te rog să scrii şi numele meu

În Cartea Vieţii ce se va citi

Atunci când toţi sfinţii la Tine-or venii ;



Căci am fost salvată din păcat şi moarte,

Am viaţă veşnică şi libertate,

Că păcatul meu l-am mărturisit

Şi,prin Isus,el este ispăşit.

Amin.