Poezie Omul fără Dumnezeu

Un om fără de Domnul nu-i binecuvântat,

E plin de ură-n suflet, cu griji împovărat.

E ancorat în lume, în pofte şi plăceri,

El caută fericirea, dar ea nu-i nicăieri.



Trudeşte-o viaţă întreagă, nu-i binecuvântat

Anii lui trec şi-ajunge trist şi însingurat.

Grija zilei de mâine îl apasă tot mereu

Căci aşa este omul fără de Dumnezeu.



El se închină la idoli, la dumnezei făcuţi

Aceştia nu-l ascultă, tot timpul tac, sunt muţi.

Adună o viață întreagă averi și bogății

De suflet nu îi pasă și nici de ce va fi.



Cu Domnu-i cel mai bine să fi pe-acest pământ

El îți dă fericire, aici și-n cerul sfânt

Încrede-te în Domnul și viața ta va fi

Plină de bucurie și pace-n orice zi.



Nu cere de la oameni să-ți dea fericirea

Căci numai Domnul poate pe deplin să ți-o dea

Încrede-te în Domnul, doar Lui să îi slujești

Atunci vei avea totul și bucurii cerești.



El numai Domnul poate să-ți dea fericirea

Cu El umblă pe cale îți dă și mântuirea

Și-n anii bătrâneți vei fi înconjurat

De toți cei dragi, de prieteni, ești binecuvântat.

Amin