Poezie Se pare că trăim...

Se pare că trăim...



Se pare că trăim, ultimele zile ale istoriei,

Şi-acestui pământ i se sfârşesc laurii gloriei!

Se pare că şi-a-ncheiat misiunea răzvrătirii

În lupta cu Creatorul, de la-nceputul zidirii,

Asumându-şi falimentu-n eşecul victoriei!



Se pare că trăim, lucruri ieşite din comun,

Evenimente surpriză care-n treacăt ne spun

Că ceva se întâmplă, şi că ceva se petrece

Pe planeta albastră, unde fulgerător trece,

Fantoma pustiului: Un uragan sau taifun!



Un cutremur, cu magnitudine-naltă răsare

Formând un tsunami pe ocean sau pe mare,

Un altul, zgâlţâie tare pământul din temelii!

Se năruiesc blocuri şi case peste oameni vii,

Ceilalţi, în panică strigă, şi doresc o salvare.



Inundaţii catastrofale, aduc pagube imense

Prin ploi torenţiale cu ruperi de nori, dense,

Parcă ne asemănăm cu lumea antideluviană

Care la vestirea lui Noe îl acuzau de şicană,

Necrezând că norii vor turna apele-n averse.



Se pare că trăim, zilele lui Lot, de întristare

Pentru nelegiuirile comise prin destrăbălare,

Când libertatea persoanei grav ameninţată

Era înfăptuită direct, fără a mai fi camuflată,

Moralitatea fiind terfelită, în acţiuni vulgare.



Se pare că trăim, nişte vremuri care vesteşte

Că istoria acestui pământ bătrân se sfârşeşte,

Crimele se ţin lanţ, nelegiuirile iau amploare,

Desfrâul şi-a atins apogeul, fără neruşinare!

Terra, merge-n declin, în care se prăbuşeşte.



Flavius Laurian Duverna

04 noiembrie 2011