Poezie Şi totuşi Doamne!...

Şi totuşi Doamne!...



Şi totuşi Doamne, vin la Tine!

Aşa cum sunt, vin din păcat,

Din vraja celui rău ce-n mine

Găsise-un loc, bun de lucrat,

În breasla lui, fiind integrat.



Pe calea vieţii, stând departe

De sfintele făgăduinţi cereşti,

M-ademeneau gândiri deşarte

Când cugetam lucruri lumeşti

Din standul celor pământeşti.



Mi-erau prea scumpe, uneori

Plăceri gustate-n valul lumii,

Plăceri ce-n mreje-ţi dau fiori

Topindu-se-n clocotul spumii

Cum fără jar se sting tăciunii.



Dar undeva-n misterul minţii

Cu tainele-i mari, nepătrunse,

S-au aprins perlele credinţii

La care firea-mi nu răspunse,

Căci ea dorea să fie ascunse.



Era prea greu a se desprinde

Din lanţu-atâtor dezmierdări,

Crescută doar de a pretinde

Din plăceri, tandre desfătări,

Stranii mijloace-n... delectări.



Până-ntr-o zi, zi când a-nvins

În lupta firii-mi, Duhul Sfânt,

Prin dragostea, care i-a stins

Puterea de-a mă ţine înfrânt

Intrând într-un nou legământ.



Şi-astfel murdar, şi zdrenţuit

De firea-mi cea stăpânitoare,

La Tine Doamne m-am oprit,

Mi-ai dat haine de sărbătoare

Prezent de-a fi la examinare.



M-ai primit oaspete la nuntă

Şi pentru dragostea Ta mare,

Azi inima-mi cu dor Îţi cântă

Că mi-ai adus răscumpărare,

Că-n Jertfa sfântă am iertare!



Flavius Laurian Duverna

04 noiembrie 2011