Poezie Rugăciunea Pământului .....

Pământul se frământă , oftează ameţit ,

De-atâta fum şi ceaţă vederea i-a slăbit ,

Nu mai zăreşte cerul , nici stelele sclipind ,

Se ghemuieşte-n sine , tresare iar uimit

Şi se întreabă-n şoaptă : Eu oare m-am schimbat ?

Sau poate omenirea încet m-a transformat ?

Atâtea mii de ani am fost în univers

O casă pentru oameni - cum Domnul m-a ales -

Dar azi mă simt bătrân , murdar , secătuit ,

Mi-e inima bolnavă , nu mă mai simt iubit !

Când Domnul Veşniciei c-o vorbă m-a creat

Credeam că voi rămâne de-a pururea curat ,

Dar omul s-a schimbat ,iar anii au trecut

Şi orice transformare pe mine m-a durut !

În goana lor nebună spre-o glorie deşartă

Ei au uitat că-s tină -din palma mea luată -

Şi m-au privit de sus luându-mi bogăţia

Ce Domnul mi-a lăsat-o cu toată bucuria !

Acuma sunt sărac , izvoarele-s puţine ,

Şi codrii mei bătrâni au devenit ruine ,

Oceanele-s murdare iar tot ce-a fost frumos

Au transformat în bani pentru al lor folos !



O , Doamne din înalturi , priveşte spre Pământ !

Eu ştiu că e destul să spui doar un cuvânt

Să-ntorci întreaga lume cu faţa către Tine !

Salvându-i TU pe ei , mă vor salva pe mine !



Vulcan -4-11-2011

Mary