Poezie Vorbit-a-mi Dumnezeu

Vorbit-a-mi Dumnezeu



Vorbit-a-mi Dumnezeu, prin Duhul Lui Prea-Sfânt

În una dintre nopţi când eu eram pierdut.

Şi-mi zise cu vocea-I dulce, blândă şi duioasă:

- O fiul Meu, priveşte înspre cruce,

Ia bine seama...coroana de pe frunte...

Simţi tu a Mea durere, a spinilor ce-Mi intră?

Priveşte-Mi ochii, sunt seci fără de lacrimi

De-atâta plâns şi grijă pentru tine.

Priveşte, uită-te la semnele din palme.

Câtă durere... Spune-mi, tu ai simţit?

Ştii tu.....Dumnezeu e Tatăl Meu,

Şi totuşi M-a lăsat să beau paharul greu;

Să beau amar nespus şi fiere.

Spune-mi, tu ai gustat această umilinţă,

Batjocuri, hulă, a crucii răstignire?...

De ce-ţi măsori adesea greul tău cu ale Mele suferinţe?

De ce de Mine ai uitat în mersul tău prin lume?

Ce n-am făcut şi trebuia ca tu să-Mi fii aproape?

Iertarea-n dar ţi-am dat-o, mântuirea te aşteaptă!

De ce de Mine stai departe?

De ce nu vrei s-auzi chemarea-Mi disperată?

E timpul cel din urmă, e vremea pe sfârşit.

Te iubesc atât de mult, şi nu vreau să te pierd.



************************

O Doamne, degeaba Duhul Tău vorbea de milă, de-ndurare,

Căci eu departe în luptă cu eul meu eram;

Firea, eul meu netrebnic, de lut mă leagă tare...

Mă rog şi lupt în mine, să mă despart de lut

Şi să-Ţi fiu mai aproape căci şi eu simt un dor...

Mi-e dor de Sfânta Ta iubire, mi-e dor de-al Tău izvor...

N-ai obosit a mă chema şi-n cale mi-ai ieşit;

Şi Te-am simţit Isuse drag, când lângă mine ai venit.

M-ai prins de mână, m-ai ridicat, m-ai depărtat de lut,

De pacatele lumii, în care eram căzut.

Acum smerit mă plec, cu mii de mulţumiri,

Căci m-ai ajutat, m-ai iertat, din nou Tu m-ai primit.

Te rog să mă-nsoţeşti, drumul să nu-l mai pierd,

Iar lutul, fiinţa-mi păcătoasă, pavaj să fie pe calea mântuirii

Iar eu cu umilinţă, să urc drumul veşniciei.