Poezie Isus - Prietenul Bun !

Domnul, m-a binecuvântat.

Doi prieteni El mi-a dat!

Şi tare m-am mai bucurat.

Nu mai eram însingurat

Şi de eram îngândurat,

Probleme-aveam de rezolvat;

Aveam cu cine să vorbesc

Şi chiar şi să mă sfătuiesc;

Aveam cu cine-mpărtăşi,

Necazuri, gânduri, bucurii

Şi Domnului Îi mulţumeam

Pentru prietenii ce-aveam.



Nu ştiu cum acum se face,

Că de-o bună vreme-ncoace,

Ai mei prieteni 's-ocupaţi;

Îi simt...tare îndepărtaţi.

Da! La-al lor suflet nu ajung

Drumul este mult prea lung.

Poate, nu ştiu să mă comport

Sunt cam naiv, un pic cam tont;

Tare-mi doresc a-i întreba:

Oare, greşit-am cu ceva?

Prieteni! - îmi cer iertare

De v-am făcut supărare.



Dar, de-acuma înainte,

Cred că este mai cuminte

Mult mai bine şi mai drept

Să urmez, sfatul înţelept

Pe care mi-l dă Dumnezeu

Şi să mă-ncred în El mereu.

El e singurul meu Frate

Şi Prieten; mentor în toate;

El mă-ndrumă şi m-ajută,

Mă-ntăreşte, nu mă uită;

El la faţa mea nu cată,

De greşesc El îmi arată,



De mi-e sete îmi dă apă,

De mi-e foame - hrană-mi poartă,

Din Cuvânt El mă învaţă,

Păcatele, mi le iartă.

Nu mă lasă-n neştiinţă,

M-ajută s-am biruinţă,

Pot cu El ca să vorbesc,

Să-I spun, să-I mărturisesc

Tot ce fac, tot ce greşesc,

Când (nu vreau) dar păcătuiesc.



Din tot ceea ce simt acum,

Isus, e Prietenul cel bun.

Tot El, mi i-a dat şi pe cei doi;

Mă rog la Domnul pentru ei;

El să-i crească şi-ntărească,

În dragoste să-i zidească,

Inima să le-o sfinţească,

Bucurii le dăruiască,

Sănătate, fericire,

Un trai bun şi împlinire.

Vreau să le mai spun acum;

Isus, e Prietenul meu bun!



A.N

2.10.2012 Firenze