Poezie Mă copleşeşti, Părinte, cu iubire

Mă copleşeşti, Părinte, cu iubire –

Ce bucurie să mă ştiu iubit! –

Când Tu mă strângi la piept cu preţuire

mă simt copilul cel mai fericit.



Şi plâng… dar plâng de bucurie

că n-am putut gândi până acum

că poţi iubi o inimă pustie

şi a o-ntoarce din al lumii drum.



Şi sunt aici… în locul pus de Tine:

un ucenic al Tău pe-acest pământ

şi vreau ca lumea să vadă în mine

aceeaşi dragoste şi sacrificiu sfânt.



Ajută-mă să dăruiesc iubire

şi leac alinător pe răni să pun.

Menirea să mi-o duc la-deplinire

şi-n tot ce fac Ţie să mă supun.



Trăind aşa, fiind asemeni Ţie,

un ucenic al Marelui Rabin,

voi îndrepta înspre Împărăţie

o inimă sau un suflet hain.



Cristina Magdalena Frâncu