Poezie Darul (1)

Veneau oameni peste oameni la Isus

Şi fiecare, fiecare un dar I-a adus:

Bogaţii mulţi bani şi-aurite icoane,

Săracii colaci, lumânări şi bomboane,

Care cămăşi şi care ştergare,

Care de care, care de care...



Fiecare se-nchină cu ochii călugăreşti:

„Doamne, Te rog, darul să-mi însuteşti!..”

Isus dădea fiecărui numaidecât

Cui şi cât, cui şi cât...



Mi-am găsit şi eu un loc în rând cu alţii –

Mai sărac ca săracii, mai bogat ca bogaţii...

„Ce-ai venit, ce te rogi, ce-ai dori?”

„Doamne, să-Ţi mulţumesc că-am putut veni...

Că m-ai lecuit de boli şi beţie,

Cuvântul şi Viaţa că mi-ai turnat-o mie,

Că, uneori, în şifonata-mi fiinţă

Mă mai lupt cu durerea de necredinţă,

Şi-s viu, şi trăiesc... nu ca mai înainte,

Când muream şi muream în cerinţe de pântec...

Îmi însuteşte, Doamne, vederea mea ce vede!

Îmi însuteşte, Doamne, şi inima ce crede!..”

Isus mi-a spus:”Sunt foarte bucuros de tine!”

Şi mi-a pus în palma mea o bucăţică de pâine.