Poezie Balada tatalui

Natanael si Zaharia sunt baietii mei.

Natanael e cel ce-asculta,

e cel mai mare, cel mai intelept,

e cel cu dragoste mai multa.



Si Zaharia s-a nascut in zi de sarbatoare

si de aceea nu prea face mai nimic,

n-asculta si nici minte n-are,

si dragoste, respect, bun simt- nimic!



Natanael adauga la averea-mi

si Zaharia in petreceri tot o tine,

Natanael cunoaste toata Legea

si Zaharia, fara lege, fara de rusine!



Cu gandul ca o sa raman cu Natanael

n-am auzit cand Zaharia m-a strigat:

,,Da-mi partea de avere tata,

tot mori, cat o sa am de asteptat?''



Cum m-a strapuns sageata...

asta inseamna ca-l iubesc?

,,la tot si pleaca!;; si ma-neaca plansul,

voi mai putea vreodata fata sa-i zaresc?



...Am auzit apoi ca se distreaza,

eu nu mai pot zambi, nu pot canta,

si lampa la fereastra nu se stinge

si masa-i plina, dar nu pot manca.



..............................................



E seara, ies la poarta ca de obicei,

e Zaharia? Ochii mei vad bine?

Alerg, si sufletu-mi tresalta:

e-n zdrente, e intreg, si ...vine!



,,O, tata, am pacatuit!''. ,,Taiati vitelul

si aduceti haina cea mai buna,

inelul puneti-l pe deget

caci Zaharia-l meu traieste!''...Dar, furtuna...



Natanael, furie mare

imi spune ca se simte rob,

si inima-mi de prea putina vreme alinata,

inca o data mi se face zob!

........................................