Poezie Eram străin...

Eram străin...



Eram străin printre ai mei,

Străin şi nebăgat în seamă;

Pribeag în plus fără temei

Lipsit de dorul dragostei,

Privind în viitor cu teamă.



Pe-a vieţii cale m-am trezit

Cum cei din jur mă ocolesc,

Şi-astfel cu sufletul mâhnit

Cu gândul spre nemărginit,

Aveam dor mare să trăiesc.



Şi am trăit împins de spini

Fiind din loc în loc mereu,

O sarcină-ntre cei străini,

Ca floarea lângă mărăcini,

Pe-al vieţii-umilitor traseu.



Şi cât vroiam o mângâiere

În viaţa plină de-ntristare,

Când amar şi grea durere

Cu-a lor forţă prin putere,

Mi-apăsau conştiinţa tare!



Şi-astfel a sosit momentul

Când Domnul mi-a arătat

Să nu mai judec prezentul,

Ci s-ascult atent îndemnul

De-a-I urma cu gând curat.



Prin al Dragostei sfânt har

Inima-mi de griji mâhnită

Mi-am pus pe al Său altar

S-o-ntărească-n al Său har,

Să-i dea pacea mult dorită.



Flavius Laurian Duverna

27 octombrie 2011