Poezie Cântarea mea...

Cântarea mea...



De-a lungu-ntregii veşnicii

Dorinţa Doamne, arzătoare,

Mi-e ca să cant în simfonii

Iubirea scumpă, salvatoare,

În glas puternic de cântare,

Să mi-o exprim în bucurii!



S-o cânt în lumea siderală,

Din Univers ce nici-o dată,

Nuanţa-i sfântă, triumfală,

În imnuri calde exprimată

Pentru Dragostea arătată,

N-au trăit-o-n foc de gală!



În lumi de îngeri heruvimi

Eterne-n sfântă consacrare,

Ce n-au ştiut de-ntunecimi

Nici de idei de-nfumurare,

Cântarea mea spre adorare

Să urce-n veşnice-nălţimi!



Să mă consider şi eu parte

Pe-al cerului sublim portal!

Renăscut din cruda moarte,

Şi din blestemu-i infernal,

Cântul meu sfânt, triumfal

Să răsune-n slăvi, departe!



Şi Universu-ntreg să ştie,

Ce-nţeles-au în cer îngerii,

Că prea scumpa simfonie

Cea din ,,Valea Plângerii”,

E Oda sfântă a înfrângerii

Lui Lucifer, pentru vecie...



E Oda scumpă, a bucuriei

Că din lupta cea mai grea,

Din focu-aprins al bătăliei

În Jertfa ce din cer venea,

Isus, ne-a adus mântuirea

Sfârşind canonul tragediei.



Flavius Laurian Duverna

26 octombrie 2011