Poezie Care e rostul tău sub soare?

“Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12)



Azi am primit răspuns la o-ntrebare,

Ce-adesea o spuneam omului drag,

Zicând: ”Care e rostul tău sub soare,

De ce ai fost creat şi de ce oare,

Tu crezi că ai trecut al lumii prag?”



Aceste vorbe spusu-le-am mereu,

Atunci când răzvrătirea-i crunt lovea,

Şi mă rugam Tatălui Dumnezeu,

Să cerceteze-adânc sufletul său,

Să-l scoată într-o zi din bezna grea.



Cel mai ades, îndoctrinat de mic,

Omul se-agaţă de false percepţii,

Se crede bun... “azi cad, dar mă ridic,

Nu-s păcătos, eu n-am făcut nimic,

Care să-mi schimbe-n rău viaţa şi sorţii.!”



“Eu n-am ucis şi poate făr´să vreau,

Am săvârşit vreo faptă ce nu-i bună,

Dar Dumnezeu mă iartă, de-aia stau

Atât de liniştit, nimic nu iau,

Viaţa-mi trăiesc în datina străbună.”



Privindu-l cald, întreb, (a câta oară?)

„Minţit-ai tu vreodată, ai furat?

Păcatul, cât de mic e, te omoară,

Uitat-ai de Adam, cel de-odinioară,

Ce-n curăţie sfântă-a fost creat?”



Ademenit cu vorbe dulci şi şoapte,

S-a alipit cu sufletul de rău,

Vândutu-s-a pe-un coş de mere coapte

Şi a gustat...căzut în neagra noapte,

Ajuns-a sclav, s-a rupt de Tatăl său.



O rugăciune astăzi te desparte,

De Dumnezeu, îngenunchiază dar!

Şi deschizând a vieţii Sfântă Carte,

Îl văd înlăcrimat, cum dă deoparte,

Trecutul tot... La cruce, la calvar,



Aşează-a lui povară şi-n suspine,

Şopteste surd, cu mare dor în piept:

„Culege-mă de pe cărări străine,

O, Ava-Tată, mă întorc la Tine!”

„Vino copile, vino, te aştept!”



Sa-ţi recunoşti păcatul e-o dovadă,

Că Duhul Sfânt lucrează izbăvire,

Tăişuri două are, ca o spadă,

El este viu, ca lumea să Îl vadă

Şi răspândeşte încă-a Sa Iubire!



29/10/11 Barcelona