Poezie Odaia slabanogului

E vineri, si m-am hotarat

sa-mi scot la vanzare odaia

altarul si-asa-i sfaramat

lumina nu-i, nu-i mai zaresc vapaia!



De-atatia ani cu lacrimi am spalat

odaia unde m-am rugat

o, Doamne, da-mi picioare c-ale cerbilor,

si Cerul tace, nu m-a ascultat!



Ulei in candela nu mi-am mai cumparat

e-un muc acum ce fumega incet...

de-aceea am s-o vand la Poarta oilor

sau la Betesda vre-unui profet!



Avere n-am, c-am dat-o ca sa intru

ca si camila prin urechea acului

de-acu ce bine-ar fi sa am pe cineva

s-atinga, nu mana-mi, (ci) margina patului!



Stau la Betesda, aici, la scaldatoare

si-odaita-i tot cu mine,

n-am mai vandut-o, si astept

un inger, sau Mantuitorul care vine...



Azi e Sabat, si-odaia-i plina

altaru-i dres si jertfa am adus

uleiul arde, flacara-i ma mistuie.

O, de-ar veni o boare!...Dar de sus



Se-apropie, o simt ca si llie...

Vrei tu sa te faci sanatos?

Dar n-am pe nimeni sa m-arunce-n apa!

Ridica-te, ia-ti patul, umbla sanatos!



Nesigur, ma ridic, si-apoi, ca si un cerb

alerg la Casa Lui ca sa li multumesc!

Odaia? Am deschis-o Lui, Mantuitorului

Si doar pe El il preamaresc!



...Sa nu iti vinzi nicicand odaia!

Si daca cerul tace, tu asteapta,

ca vei simti-ntr-o zi ca si llie

ca va veni! Pe pragul Casei Lui asteapta!



'ti va spune de iubirea Tatalui,

de-al Sau palat, de Cerul minunat.

Aprinde azi ulei in candela-ti,

si umbla sanatos, ridica-ti al tau pat!