Poezie Te caut... (2)

Te caut...



Te caut din zori până-n apus

cu-n dor în piept şi-o sete de iubire.

Isuse, al meu Mântuitor,

Te vreau nelipsit de lângă mine.



Mă uit spre zările senine,

străbat cu ochii cerul,

mă răcoresc în stropi de nori

iar gându-mi, urcă înspre Tine.



S-ajung la poarta Împărăţiei vreau

căci sunt confuz, mă tem...

Oare Tu m-ai uitat de nu-mi vorbeşti

aşa ca altădat'?



De ce nu mă mai mustrii,

să simt că-s ocrotit?

De ce nu mă mai mustrii,

să simt că sunt iubit?



De mine faţa Ţi-ai ascuns...

De ce nu-mi dai nici-un răspuns?

Ştiu... Ţi-am greşit, şi încă mult...

Iartă-mă, vino să mă ajuţi!



Ţine-mă-n căuşul mâinii Tale.

Nu mă vărsa în apele amare.

Am greşit, ieşi în a mea cale

cu marea Ta-ndurare.



Ascultă-mi bătăile inimii,

şi zbuciumul sufletului.

E obosit de atâta trudă,

căci cel viclean, îmi stă în umbră.



Din când în când, mă trage-n jos

cu marea-i deznadejde.

Şi mă opresc din al meu mers,

pierzând din drum, câte-o treaptă.



Iertare-Ţi cer şi mustră-mă,

să ştiu că încă mă iubeşti.

Întinde-Ţi mâna, prinde-mă,

şi viaţa Tu, să-mi ocroteşti.



Tu eşti a mea identitate.

Aşept ca să mă recunoşti

atunci când vei veni pe nori,

Mireasa să-Ţi răpeşti.



Şi drept să-mi dai la-Mpărăţie,

ca unui iubit fiu

ce s-a întors din pribegie,

din Valea Plângerii.



Nu vreau ca să mă rătăcesc

pe drumurile lumii.

Eu vreau cu Tine să rămân

pân' la sfârşitul lumii.



Inflăcărează-n mine speranţa

că n-alerg în zadar.

Credinţa Tu să mi-o măreşti

şi dragostea dintâi.



Atunci când zorii s-or ivi,

iar Tu pe nori vei apărea,

treaz eu sa fiu şi pregătit,

pentru Împărăţia Ta.