Poezie Nimic să nu mă biruiască

Nimic să nu mă biruiască



Nu mă lăsa, o, Doamne sfinte

Să dorm pe pernă liniştit

De am păcate făptuite

Şi nu Ţi le-am mărturisit!



Trezeşte-mă din somnul morţii

De am un cuget adormit,

Să nu mă las în voia sorţii

Ci să fiu, Doamne, mântuit!



Ţine-mă-n stare de veghere

Asupra sufletului meu

Şi dă-mi, tu, Doamne şi putere

Să nu Te întristez mereu.



Să nu deschid nici pentru-o clipă

Vrăjmaşului întunecat,

Ţine-mă sub a Ta aripă

Să nu cad, Doamne, niciodat’!



Chiar dac-am câştigat o luptă,

Războiul încă n-a-ncetat!

De-aceea, Doamne, mă ajută,

Să stau de veghe necurmat.



Ţine-mă, Doamne, în credinţă

Cât pe pământ voi mai trăi

Pân’ la deplina biruinţă,

Până războiul s-o sfârşi.



Să nu zic: “Las ‘, că şi-aşa merge!

Când n-am un trai desăvârşit.

Atunci, păcatul nu se şterge

De el de nu m-am pocăit!



Nimic să nu mă biruiască

Din ce e rău, nimic, nimic!

Căci orice rău poate să crească

Oricât mi s-ar părea de mic!