Poezie Via lui Nabot (1)

O vie-aveam, dar toate dorurile-n ea

cum sa o dau sa faci din ea gradina?

Doar moartea ma va desparti de ea!

...si-n inima de lzabela se facu lumina!



Vreau via lui Nabot sa fac din ea

gradina pentru zarzavat!

Asa vorbea, facandu-si planuri

lmparateasa lzabela catre imparat



Si-amestecands pe cele sfinte

vestind un post, cinstindu-l pe Nabot,

cu oameni de nimic, si cu nelegiuire

cu pietre l-au ucis pe loc.



O, frati iubiti, sa va-mpliniti dorinta

sa nu ajungeti ca si ea,

sa nu amestecati pe cele sfinte

cu ura si nelegiuirea!



O vie-avem, si-aceasta mostenire,

sa zicem ca Nabot: doar moartea ma va desparti

sa vina si Ahab si lzabele,

noi nu ne temem, moartea o vom birui!



Si-acolo sus cu rodul vitei pus pe masa

servit de Domnul chiar din vie,

li vom imbratisa picioarele uimiti

ca mostenirea nu-i gradina de verdeturi, ci cu bucurie



Vita de vie a dat rod nou

pentru ca-n cer e sarbatoare

ce-i ce-au pazit-o sunt nuntasii

si Mirele serveste in pahare!



...Ca si Nabot paziti azi via

si cele sfinte, sfinte sa ramana!

Caci si nelegiuirea in curand va trece

si nu va ramanea nici o farama...