Poezie În lacrima lumii…

În lacrima lumii, se-aude durerea,

Cu care se-adapă într-una tăcerea.

Pieirea mai pune un pas peste noi

Și tot mai adânc coborâm în noroi.



Distrugem speranțe și gânduri tăcute.

Am pus rațiunea să nu mai asculte.

Și robi lăcomiei, de noi inventate,

Clădim inutile și sumbre palate.



Robiți de mașini și luxoase vacanțe,

Mirajul din drog… privați de speranțe,

Urmăm neclintiți ce ne da lăcomia

Și creștem cu grijă și-n tihnă robia.



Orbiți de plăceri și de lucruri deșarte,

Privirea din noi nu mai vede departe.

Și-n timp ce greșim, dar nimic nu ne miră,

Pământul sub noi de-abia mai respiră.