Poezie Sa ancoram, in portul Cerului

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 52
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/5782-sa-ancoram-in-portul-cerului]Sa ancoram, in portul Cerului[/url]

Sa ancoram, in portul Cerului



In inima mea slaba, Tu, esti chiar Primul, pus

Si-as vrea in viata mea, sa fii Ultimul Port

In Cer, sa ancorez, La Tine, bun Isus

In a Tatalui slava,sa am si eu, un loc



Cu bratele deschise si cu inima, larga

Ne astepti, ca sa ajungem si ca sa ancoram

Tu, ne-ai dat viata Ta, ne-ai dat lumea intreaga

De vrem sa ne intoarcem, noi sa nu ezitam



Si hotariti sa fim, sa dam tot la o parte

Pacatul, acel greu, care-n lanturi ne tine

Si ghid ca sa ne fie, doar a Ta Sfinta, Carte

Acolo, este Legea, care-i data de Tine



Eu n-am nici un motiv, sa ma las, amagit

De unul sau de altul, care profetizeaza

Eu stiu ca adevarul, in Cuvint, l-am gasit

Prin Tine, a fost scris,Tu ne esti Scut si Paza



Sunt multi care vestesc, spun ca-n Numele Tau

Atenti trebuie sa fim, la tot ce ni se spune

Sa ne ferim s-ajungem din rau, in si mai rau

Sa nu fim amagiti, sa credem doar, ce-i bine.



Sfirsitul, e aproape, e chiar, ultimul ceas

Iar timpul este scurt, lupta incrincenata

Cu raul sa sfirsim si incet, pas cu pas

A noastra viata noua, sa fie curatata



Trecutul sa il stergem, ce-i bun sa cautam

Prin moartea de pe Cruce, pe noi ne-ai curatat

In fata Ta plingind, ca sa ingenunchem

Iertare Sa Iti cerem, ca ne-ai eliberat



Povara vietii, e multa si este, tare grea

S-o ducem singuri noi, ne e, peste putiinta

Daca Te-avem la cirma, noi putem naviga

La capat sa ajungem si s-avem, biruinta



Pe a Credintei nava,plutim drept si la tinta

Oricat, de incarcata si plina ea, ar fii

Oceanul de pacate, incearca sa o prinda

Dar cei care-s pe Nava, sunt toti, ai Tai copii



Si nimenea de ei, nu poate, sa se atinga

Nici valurile pline, de negrele pacate

Spre Tine au ochii tinta, potopul sa invinga

Daca Te au la cirma, vor merge mai departe



Se vede-n zare Portul, care seaman, nu are

Aicea, doar un vas, mai poate ancora

Acei, ce vor venii, din Necazul cel mare

Isus, pe toti I-asteapta, Cununa, sa le dea



Rasplata, e eterna si este, Nemurirea

Cununa Vietii scumpa, pe cap o vom primii

Si numa al nost Isus, ne poate da Sfintirea

Si Vesnic cu al nost Domn, la Ceruri, noi vom fii.



amin
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Sa ancoram, in portul Cerului | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci mare este bunătatea Lui față de noi, și credincioșia Lui ține în veci. Lăudați pe Domnul!