Poezie Nu vreau, să fiu...

Nu vreau, să fiu...



Nu vreau, să fiu luciu de-amarant

Ca meteoru-n traiectorie-arzătore

Pe-ntinsul cer topindu-se-n neant,

Lăsând în urma-i, dâra ce dispare

Pierdută, pe nebuloasa lui cărare,



Ci vreau să fiu ca steaua aprinsă

Ce străluceşte în amurg de seară,

Ce luminează-n raze vii, nestinsă,

În bucuria celor, ce o înconjoară

Menirea-i radiind, văzândo clară!



S-aducă lumii, prin a sa prezenţă

În feeria nopţii, farmecul ascuns,

Ce-n tremur licăreşte-n existenţă

Cerând prin insistenţă un răspuns,

Spre slava Celui, ce e Nepătruns.



Spre gloria Acelui, care m-a creat,

Să strălucesc ca diamantu-n soare!

Să reflectez, în văzul lumii apriat

Prin Dragostea măreaţă în salvare,

În Jertfa, adusă ca răscumpărare!



Născut, în voia marii-Nţelepciuni

Cu tainele-ncă-n mistere ascunse,

Produs, al multelor Sale minuni

Din ale Sale căi ce-s nepătrunse,

Să-mi duc menirea-n ţeluri puse!



Ca o cetate, zidită sus pe munte

Ce e vizibilă, de la mari depărtări,

De strajă peste crestele cărunte

Scrutând abisu-n cele patru zări,

Aşa să fiu prin sfinte transformări!



Flavius Laurian Duverna

20 octombrie 2011