Poezie Plange spicul

Plange spicul



Plange-un spic ce simte-n coasta un tepus

Nu stia ca langa el, in acel culcus,

Unde astepta caldura, ploia ca un rau,

Langa el cazuse-o boaba ce nu era grau.



Si-ncoltit un fir aproape cum era si el.

Mic si gingas la-nceput, verde, crud si mititel

Insa cand se facu mare, el in loc de spic

Facu niste ramurele, nu stiu cum sa zic !



Care s-au intins asa, cum sa va descriu ?

Intepand intr-una spicul, plin si auriu.

Robii care observara, ce s-a petrecut

Spun stapanului, ca stiu ce au de facut.



Cer doar voie ca sa smulga, iute aceea neghina

Dar stapanul a spus « Nu, pana o sa vina

Vremea pentru seceris si atunci pe loc

Va fi strans-orice neghina, s-aruncata-n foc.



Nu cumva smulgand neghina, graul fara vina

Sa slabeasca, sa se miste, de la radacina. »

Asta este doar o pilda, despre noi vorbeste

Ca-mpreuna printre grau si neghina creste.



Singur, tu iti poti raspunde, nu e nici un nod

Incotro vei merge, unde ? uita-te la rod

Plange spicul, plange inca si azi stramtorat

Si asteapta ziua-n care va fi adunat.



Fiindca numai el ajunge in hambarul sfant

Dar neghina va fi arsa si-aruncata-n vant

Intelesul ? Graul tace si el n-o sa poata

A opri sa nu mai creasca neghina vreodata.



Ci cat fi-va grau pe lume fi-va si neghina

Pan’ la secerisul mare care o sa vina

Cand vrajmasul ce-o arunca astazi pe ogor

Impreuna cu neghina vor arde-n cuptor.



N. Bec