Poezie Bartimeu ne-văzătorul

Era în drum un orb odată, ce suspina în bezna nopți,

El st-a în Ierihon la poartă, legat cu lanțurile morți,

Ne-văzător, ce grea durere, să nu ai parte pe pământ,

Să nu te bucuri de lumina, Soarelui măreț nici-când.



Ce grea durere de purtat, să fi în ne-putință,

Să ceri de milă disperat, un ban de-i cu putință,

Ce grea durere, ce grea durere, orb împovărat,

Legat de boală și păcat, la moarte condamnat.



Pribeag și singur pe pământ, el na-vea alinare,

Și pentru el nu se găsea, leac de vindecare,

Dar aștepta cu ne-răbdare, o minune o salvare,

Cineva care să poată, să-i ia povara ce o poartă.



Dar deodată aude-o gloată, parcă toată disperată,

Îl urmau pe-Nvățătorul, pe Isus Mântuitorul,

Era mulțime de popor, cu boli și cu dureri,

Ce așteptau ne-răbdători, acele sfinte mângâieri.



Și din mulțimea ce-L urma, o voce îi șoptise,

Lui Bartimeu care zăcea, la margini de tufișe,

E Isus din Nazaret, noi îl știm El e Profet,

Și acum de-L vei chema, cu toată inima ta.



El te poate vindeca, de toată ne-putința ta,

Și-l străbătu fiorul sfânt, ce-n pieptul lui vibrata,

Îl voi striga, îl voi striga chear acum sunt gata,

Și de credință sa umplut, bartimeu chear a crezut.



Și doar credința la făcut, să strige-n gura mare,

Să strige ca un disperat, după vindecare,

Fiul lui David ai milă! Fiul lui David ai milă!

Dar mulțimea îl certa, Bartimeu cu foc striga.



Atunci când Ai trecut prin Ierihon, din depărtări el auzise zvonul,

Era Bartimeu ne-văzătorul, și a aflat că Tu Mântuitorul,

Ce vei străbate acuma Ierihonul, Tu poți să vindeci chear, ne-văzătorul,

Și simte bartimeu din nou fiorul, credința tot mai mare a crescut.



Îl voi striga acum pe Salvatorul, și ca să știe astăzi Ierihonul,

Și să rămână pururi mărturia, că El Isus e Domnul! e Mesia!

Mă va chema la El și am credința, că îmi va da lumina pocăința,

Și am să îl urmez ne-âncetat, El este Domnul cu adevărat.



Ia dăruit Isus în dar Lumina, lui Bartimeu care avea credință,

Și iată orbul ce stătea odată, în întuneric și în ne-putință,

E plin de viață acum și de Lumină, începe o viață nouă și senină,

Îl laudă pe Miel ne-încetat, știa că El e Domnul cu adevărat.



Așa am stat și eu odată, la margine de drum în tină,

Și orb și gol în bezna nopți, purtam poveri și mare vină,

Legat cu lanțurile morți, eram trudit și-mpovărat,

Mergeam spre marea judecată, la moarte să fiu condamnat.



Dar într-o zi Duminica, cinsprăzece Iulie două mi șapte,

Duhul Sfânt cu glas duios, la inima mea aud că bate,

Vino azi la adunare, sfinții țin o sărbătoare,

Este pe un stadion, o Evanghelizare.



Și am zis vin să aud Cuvântul, ce din cer vorbește,

Am crezut că undeva, Dumnezeu Domnește,

Și atunci când am pășit, eu treaptă cu treaptă,

Simt fiorul Duhului, parcă dintr-o dată.



Primul pas mia dat lumina, să pot înțelege,

Că-s legat în lanțuri grele, în fărădelege,

Apoi mia pus totul sub ochi, ca să pot vedea,

Căci numai El e cel ce poate, a mă vindeca.



Și plângând faptă cu faptă, tot ce-am săvârșit vreodată,

Tot ce a fost rău și murdar, mi-a spălat El la Calvar,

Le-am lăsat la Golgota, vici, patimi, pofte rele,

Și în dar fără mustrare, Isus Hristos mia dat iertare.



Mia dăruit Isus lumina, ca lui Bartimeu ce avea credință,

Și iată orbul ce stătea odată, în întuneric și în ne-putință,

Sunt plin de viață acum , și de lumină, trăiesc o viață nouă și senină,

Îl laud pe Isus ne-încetat, știu că El e Domnul cu adevărat.



Să-L urmăm cu toți ne-încetat, Isus Hristos trăiește cu adevărat,

Tresaltă azi Sioane și fi fericit, cere azi putere să fi pregătit,

Să te umple azi de Duh și de credință, să nu fi orb mereu și tot în ne-putință,

Ci în veci de veci să fi învingător, să poți purta Cubântul de biruitor.



Amin