Poezie Plouă, Ploaie peste mine!

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 74
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/5819-plou-ploaie-peste-mine]Plouă, Ploaie peste mine![/url]

Plouă, Ploaie peste mine!



Plouă, Ploaie peste mine

Din cer de la Tatăl Sfânt,

Stropi de Ploaie să-mi aline

Dorurile ce-n suspine

Le expim în vers şi-n cânt!



Ploaia să mă-nvioreze

Prin stropii ce se revarsă,

Şi prin har să mă-nzestreze

Ca inima-mi să vegheze

Pe drumul sfânt către casă!



Plouă, Ploaie peste mine

Stropi de Ploaie Timpurie,

În harul sfânt de-a mă ţine

Să trec prin cercări cu bine,

Dovedind credincioşie!



Să-mi duc viaţa-n ascultare

De sublimul sfânt Cuvânt,

Ce-n dragostea salvatoare

Vestea cea mântuitore

M-a luminat pe pământ!



Plouă, Ploaie peste mine

Stropi din Ploaia cea Târzie,

Stropi de picături depline

Semănarea spre-a susţine,

La sfârşit s-am bucurie!



Şi-n voinţa cea cerească,

Ploaie-n stropii reci-n soare!

Spicele de grâu să crească,

Coacerea, să-şi împlinească

Încheind sfânta lucrare!



Flavius Laurian Duverna

17 octombrie 2011



SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Plouă, Ploaie peste mine! | Salvatorul.ro
meniu prim
În mintea mea e iarnă, dar în sufletul meu e o primăvară permanentă! ( Victor Hugo )