Poezie Cu siguranţă, vei veni

Cu siguranţă, vei veni





Tu vei veni cu siguranta,

Zilele trec, timpu-i scurtat

In Tine doar avem speranta

Ce-i pe pamant, ne-a inselat.



Inconjurati de rautate,

De violenta si minciuna,

Rar mai gasim integritate

Sau ni se-ntinde cate o mana.



Rar mai gasim intelepciune,

Rabdare, sau o vorba buna,

Pe cineva ce-ti poate spune,

Si ce promite, sa ramana.



Prea rar ne facem auziti

Iar cei din jur nu ne-nteleg

De ei suntem respinsi, huliti

Cu noi pe cale, ei nu merg.



Ne acuza ca-i o nebunie

Cand despre Domnul le vestim

De necrezut, pare sa fie

Ca vrem cu Domnul, sa murim.



Sau de smerenie cand le spunem,

Ca mare ajungi doar - de esti mic,

Lor li se pare ca sunt glume,

Si numai inteleg nimic.



Ei nu-nteleg, Tu ai murit

Ca viata lor, sa o salvezi

Ca ei nu au nici un merit

Si orice-ar face Tu ii vezi;



Ei cred ca Tu esti o poveste

Sau o legenda de demult

Sau nu pot crede-n a Ta veste

De li se spune, nu aud.



Dar vine clipa socotelii

Cand Tu, vei fi Judecator.

A necredintei, a durerii -

Pierdute-s sufletele lor.



Doamne, sa-mi dai intelepciune

A Ta venire s-o vestesc

Ca tuturor sa le pot spune

Cat esti de bun, cat Te iubesc.



Sa creada-n a Ta revenire

Si de la rau sa se intoarca

Sa creada-n a Ta Mantuire

Sa urce toti in a Ta barca,



Care pe toti îi va salva

Si cu iubire îi va duce

Si biruinta vor avea,

Cu Tine-n ceruri vor ajunge.



Amin