Poezie Vamesul

Vamesul



Urca la templu, sa se inchine,

Ducand in suflet poveri grele.

O, de-ar putea scapa de ele !

Gandea soptit printre suspine,

Un vames, urcand pe coline

Voind trecutul sa si-l spele.



Treceau prin minte ca sageata

Momentele de-nselaciune.

Dar, ce voi spune-n rugaciune ?

Mai bine plec ‘napoi si gata.

Dar vai ! cand vine judeacata,

Atunci, atuncea, ce voi spune ?



Lupta cu el sa se convinga.

Dar unde poti fugii de tine,

Sa scapi de tot ce ti-e rusine ?

Asa-ncerca sa se convinga,

Lasand mustrarile sa-nvinga

Ma duc, ca sa ma rog mai bine.



Atunci, la ceasul rugaciunii

Urcau mai multi, in sus, pe trepte

El trece fara sa astepte

Precum faceau adesea unii.

El vrea momentul rugaciunii.

El vrea sa-l prinda, sa se-ndrepte.



Si-alege un loc, dar mai in spate

Parca, uita-se cum arata.

Ori cand am fost ultima data ?

Isi simte inima cum bate.

Nici fata, nu vrea sa-si arate

Sta cu privirea aplecata.



A-ncremedit, parca nu simte

El, pacatosul, ce sa spuna ?

Doar gandurile si le-aduna.

Dar nu gasea deloc cuvinte

Si iarasi navalesc in minte

Pacatele, toate se-aduna.



L-apasa, gata sa-l zdrobeasca,

Sa-i franga fiinta sub colosul

Dar care-i rostul si folosul ?

Spre cer, nu poate sa priveasca

Si pieptu-ncepe sa-si izbeasca

« Ai mila Domane si de mine pacatosul !



Caci m-angrozesc de starea mea

Mai bine as intra-n mormant !

Si, chiar asa merita cum sunt

Sa pier pe veci din fata Ta

Caci nu-mi pot nicidecum ierta

Pacatele, o Doamne sfant !



Dar vin in fata slavei Tale,

Un pacatos si un nemernic

Ce doar de judecata-s vrednic.

Cu sufeltu-mi cuprins de jale

Cersesc mila-ndurarii Tale

O, Dumnezeu, Atotputernic ! »



Asa-si plangea, in umilinta

Trecutul fara sa-l ascunda.

Iar ochii-n lacrimi si-i indunda,

Frangandu-si duhul, in cainta

Plangand, cu adanca pocainta

Lui Dumnezeu, ca sa-i raspunda.



Dar ce mister, l-a prins uimirea.

Se simte ca o noua fiinta

Pleca, tacut cu umilinta

Se-nsenineaza si gandirea

Si capata neprihanirea

El, vamesul, prin pocainta.



Descatusat de-a lui povara,

Purtata-a lungul multor ani

Se-opri in drept la doi sarmani

Le da ceva, e prima oara

Cand pentru-a cerului comoara,

Se poate deslipi de bani.



Caci nu scosese pan-atunci

Pentru saraci nici un dinar

Chiar de asteptau, era-n zadar

Acum, l-a prins un fel de mila

Si da cu drag, nu da cu sila

Cand a primit iertarea-n dar.



O, Doamne ajuta-ne si noua

Si tuturor ce se inchina

Si iarta Doamne a noastra vina

Spre cer cu mainile-amandoua

Iti cerem, da-ne o viata noua

Si mantuirea Ta deplina.





Amin.

Nicolae Bec, Portland OR.