Poezie Eternul nou

Cum ne-amintim trecuta tinerețe -

În toamnă primăvara ne-o dorim,

Scrim poezii cu bucle blonde, crețe

Ca epitafuri pentru țintirim.



Trecutul este mort vrem, nu dorim noi

S-au dus plăceri, iubiri, destăinuiri

Ne-a mai rămas să sune doar o doină

Ce-o mai cântăm sfioși cu amintiri.



Din vremea obosită de afară

Cu ofiliri, cu risipiri, cu dor

Să evadăm din nou în primăvară

Noi aspirăm cu-un gând clocotitor.



Doar că ne amăgim cu o eroare

Avântul neoptimist și neînțelept,

Fiindcă ne visăm o repetare

Să vină cum în jur, așa și-n piept.



Pătrunși până în inimă de-o teamă

Cu frici de viitor ce ne dau ghes,

De visele trecutul iar îl cheamă

Că e pășit de-acum și înțeles.



Și, poate-așa, n-om face vre-o greșeală

Ce-atâtea am făcut cât am pășit...

Dar va veni cu-ncetu-o oboseală

De caruselu-acest, necontenit.



Dacă în traiul tău nimic nu-i proaspăt,

Vei prinde mucegaiul și-n priviri –

Iar zile-or deveni grămezi de hoaspă

Pe care-ncerci întruna să le-admiri.



Viața poate creștere să aibă

Când este nouă în oricare pas –

Un mâine-a fi-i dator irepetabil

Acelui ieri ce-n urmă a rămas.



Dorește-ți traiul bob gingaș de rouă,

Lăstar pornit să crească spre înalt

Și orice zi să-ți fie-o ziuă nouă,

Chemându-te mereu la alt asalt.



Căci dacă năzuiești o copiere

Cu neîndrăzneala drumurilor noi

Vei fi chiar și în sânul primăverii

Mai trist decât o toamnă-n glod și ploi.