Poezie Adăpost în vremuri greleVizualizări: 72
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 09:00:14 BBCode: [url=/poezie/id/5915-ad-post-n-vremuri-grele]Adăpost în vremuri grele[/url]
Adăpost în vremuri grele
Adăpost în vremuri grele
Doamne Tu mi-ai fost mereu,
Şi când mă gândesc la ele
Firul negru-al vieţii mele
Prin credinţă-l văd trofeu,
Sub semnul de curcubeu!
Scut şi pavăză promisă
În preasfântul Tău Cuvânt,
Doamne-n inima deschisă
Am lăsat loc de-a fi scrisă
Legea-n Noul Legământ,
Normă-a vieţii, pe pământ!
Sub scumpa-Ţi oblăduire
Ţi-am predat toată fiinţa,
Ca sfânta-Ţi neprihănire
Tot mai sus, spre mântuire
Să-mi lumineze conştiinţa,
Să-mi întărească credinţa!
Doamne, spre a mă conduce
’N-ascultarea cea deplină,
Pe cărarea ce-n sus duce
Ca s-ajung până la cruce,
Duhul Sfânt să-mi întreţină,
Candela de-am fi-n lumină!
Flavius Laurian Duverna
07 octombrie 2011
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primRugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoși; și dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. ( Iacov 5:15 )