Poezie Iubesc, deci exist

Chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii,şi n-aş avea dragoste,nu sunt nimic.(1Corinteni 13:2)



Lipsită mi-ar fi de ecou vorbirea

Chiar îngerească limba dac-ar fi,

Aramă etalându-şi zăngănirea,

Dacă nu-mi acordez,iubind,trăirea

Şi nu-l conjug,trăind,pe „a iubi”.



Dacă tot ghemul tainelor profunde

Cu iscusinţa mea l-aş dezlega

În creuzetul cu idei fecunde,

Aş fi nimic,mergând către niciunde

Dacă-n iubire nu m-aş îmbrăca.



Credinţa toată dacă mi-ar fi dată

Şi-n mine-ar locui puterea ei

Încât să pot redesena o hartă

Cu munţi ascultători,de rocă spartă,

Fără iubire n-aş avea temei.



De-aş fi colos de generozitate

Cu mâini de aur care dăruiesc,

N-aş fi mai mult decât o nulitate,

Lipsit de sens şi de coordonate

De n-aş avea-n vocabular „iubesc”.



Să fiu „nimic”? Să fiu fară valoare?

Nu,eu am fost creat spre-a moşteni

Dumnezeiasca cerului splendoare

De-aceea caut cu înflăcărare

Să-mi însuşesc iubirea zi de zi



Şi prind contur din forme recreate,

Din focul ce se-aprinde-n duhul meu

Arzând a neiubirii răutate;

Iubind,exist,deci am identitate

Căci dragostea-i din cer,din Dumnezeu.



Amin

Vulcan,27 sept.2011